Încotroverzi
Încotroverzi este un grup de inițiativă civică, format în cadrul Comunității Încotroceni. Cu ajutorul Asociației Incotroceni și a vecinilor din cartier, am început în februarie 2021 câteva proiecte de mediu prin care oferim celor interesați instrumente concrete pentru tranziția spre un trai mai sustenabil.
Până acum, ne-am asumat patru direcții:
Grădinărit și alimentație sustenabilă
Vrem să învățăm să ne cultivăm singuri hrana și să atragem atenția asupra impactului negativ pe care îl are agricultura industrială. Deocamdată, experimentăm în cadrul Grădinii Istorice din Grădina Botanică din București. În plus, ne organizăm la nivel local pentru a comanda legume bio de la un producător de lângă București. În timp, visăm să împânzim cartierul cu plante comestibile, ținând totodată cont de specificul zonei.
Deșeuri, economie circulară și colaborativă
Ne propunem să oferim instrumentele necesare pentru a preveni generarea de deșeuri și a facilita reciclarea deșeurilor care nu pot fi evitate. Vrem să creăm o bibliotecă de lucruri, în care vecinii pun în comun scule, unelte, electronice și alte obiecte, pentru a face economie de resurse și a încuraja economia colaborativă. Dorim să amenajăm o zonă de compost la nivel comunitar, pentru a reduce deșeurile menajere trimise la groapa de gunoi și a obține sol fertil. Pe termen lung, vrem să colaborăm cu autoritățile publice locale și serviciul de salubritate pentru a implementa măcar la nivel de proiect pilot colectarea la sursă pe 5 fracții, prin sistemul plătești-pentru-cât-arunci, dar și un management mai eficient al deșeurilor.
Sport și transport
Vrem să încurajăm vecinii să lase mai des mașina acasă și să se bucure de mișcarea pe două roți sau chiar pe jos. Organizăm ture cu biciclete și trotinete, dar și sesiuni de sport în cartier. Pe lângă beneficiile directe pentru sănătatea locuitorilor, ne propunem pe termen lung să determinăm autoritățile să amenajeze mai multe piste și zone pietonale.
Parcuri și spații verzi
Vom încerca să reactivăm spațiile verzi din cartier, începând cu Parcul Romniceanu, aflat într-o degradare vizibilă. Ne dorim o colaborare între Primăria Sectorului 5 și Ordinul Arhitecților din România, cu ajutorul cărora să organizăm un concurs de proiecte pentru amenajarea parcului. Ulterior, vrem să oferim vecinilor și business-urilor locale resursele necesare pentru a înverzi și mai mult cartierul.